În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmii botoșăneni.
Polițiștii botoșăneni au organizat trei acțiuni punctuale, în cadrul planului Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 15 permise de conducere.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Mirel Rădoi și meciul văzut (doar) de el: Nu ne-au pus probleme deloc
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile