În perioada ianuarie - decembrie 2024, Direcția de Asistență Socială Botoșani a asigurat instrumentarea a 326 de noi cereri pentru acordarea unui sprijin financiar femeilor însărcinate din municipiul Botoșani sub formă de Vouchere-Materna, conform Hotărârii Consiliului Local nr.292 din anul 2023.
De la începutul anului 2025, Direcția de Asistență Socială a primit 25 de cereri noi.
Programul MATERNA Botoșani presupune acordarea unui sprijin financiar femeilor însărcinate pentru achitarea medicamentelor și serviciilor medicale. Practic, femeile însărcinate din municipiul Botoșani, cu vârsta de peste 18 ani, primesc un voucher în cuantum de 2.000 de lei, bani care pot fi folosiți pentru tratamente medicamentoase și analize medicale pentru monitorizarea sarcinii.
Sprijinul financiar este acordat cu scopul creșterii natalității și susținerii familiilor.
Fondurile necesare sunt alocate de la bugetul local, prin bugetul Direcției de Asistență Socială Botoșani, în limita bugetului aprobat cu această destinație. Banii sunt virați în două etape, 1.000 de lei, după săptămâna a 10-a de sarcină și 1.000 de lei, după săptămâna a 24-a de sarcină.
La intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, viitoarele mame trebuie să revină cu o nouă adeverință de la medicul ginecolog, care atestă vârsta biometrică a sarcinii sau cu o copie a ecografiei morfologiei de sarcină trimestrul II, după caz.
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile