Miercuri, 3 iunie 2015, ministrul muncii, Rovana Plumb, declara public că se începe o reformă care are în vedere persoanele cu dizabilități. Mai exact, se are în vedere dezinstuționalizarea celor 17.000 persoane la nivel național care se află în centrele rezidențiale.
Ca replică la decizia luată de minister, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Gheorghe Sorescu, a declarat că ar fi una nerealistă, întrucât există probleme reale ale fiecărei persoane vizate de modificări care trebuie luate în calcul.
Totodată, se ridică și problema fondurilor cu care se va acoperi de acum înainte funcționarea sistemului, asta pentru că Rovana Plumb declarase că „ele (n.r.: persoanele cu dizabilități) trebuie îngrijite fie la nivelul familiei sau prin furnizarea de servicii suport generate de către comunitate dinspre autorităţile locale, dinspre ONG care pot primi bani din fonduri europene pentru întreţinerea acestor tipuri acestea de servicii", potrivit Mediafax.
„Dacă tot au dat atâtea pomeni, și au promis marea cu sarea la toată lumea, au ajuns să aibă numai sare, nici apă nu mai au, că e secetă. Și-acum pun asta în seama autorităților locale. Autorități locale care au atâția bani… Guvernul a mai făcut și alte dăți promisiuni și problemele de rezolvare în fapt, le-a trimis la autorități. De pildă, la spitale, autoritățile locale pot să plătească și salariile, și vin sindicaliștii, dacă așa spun, dați-ne voi banii. Dacă am avea, cu mare plăcere. Nu stăm călare pe un sac de bani și avem nesimțirea să nu le dăm lor. Tot ce avem, dăm cu mare drag, dar după lege”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii, în județul Botoșani există peste 400 de persoane cu dizabilități instituționalizate care ar urma să ajungă pe drumuri dacă modificarea va avea loc în cele din urmă. Schimbarea este una de amploare, mai ales dacă se au în vedere problemele fiecăreia dintre persoanele vizate, spune președintele CJ.
„De pildă, am avut un om care avea nouă ani de când stătea la Sulița, din motive pe care nu le dezvolt… nu avea unde să se ducă. Omul avea probleme, nevastă nu avea, el are și probleme psihice, copiii plecați în lume, să-l scoți în stradă? Acestea sunt probleme reale. Ori dacă nu ne dau finanțări, nu-i nimic, îi facem pachet și îi trimitem la dna. Rovana Plumb la Ministerul Muncii”, a mai spus Gheorghe Sorescu.
(C.B.)
Sebastian Dobrincu, despre cum ar vrea să fie viitoarea iubită: Un aspect pe care îl prioritizez
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
AUR-iștii în campanie la Dersca: Cetățenii își pun mari speranțe în Simion
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Traficant de droguri din Botoșani adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024