Cele trei luni de pauză fotbalistică, dar şi rivalitatea cu vecinii de peste Siret, determină sute de botoşăneni să ia sâmbătă dimineaţă drumul Sucevei pentru a vedea pe viu debutul echipei fanion a judeţului în noul sezon fotbalistic.
„Dark Hooligans”, galeria roş-alb-albaştrilor, va efectua deplasarea cu două autocare care vor pleca de la Stadionul Municipal în jurul orei 9:00. Oficialii clubului mizează însă pe o prezenţă mult mai mare a botoşănenilor pe „Areni”, majoritatea suporterilor urmând să se deplaseze cu maşinile proprietate personală, astfel încât se estimează că numărul total al suporterilor
FC Botoşani va fi de 400-500. În tur
Rapid CFR a câştigat neaşteptat la Botoşani, scor 2 - 1, unde a beneficiat de două lovituri de la 11 metri. Oficialii
FC Botoşani au contestat însă dreptul de joc al unor fotbalişti oaspeţi, litigiul aflându-se încă pe rol.
Meciul de sâmbătă 16 martie contează pentru etapa a XVII – a din seria I a Ligii II. Înaintea acesteia
FC Botoşani ocupă locul al patrulea în clasament, la trei puncte de promovare, iar
Rapid CFR Suceava poziţia 10, cu 13 puncte.
CITEŞTE ŞI:
FC Botoşani luptă pentru revanşă în derby-ul cu Suceava
O echipă Botoşăneanul va face deplasarea la Suceava şi va transmite informaţii şi imagini în timp real de la partida Rapid CFR - FC Botoşani, precum şi reacţiile de după partidă.
CITEŞTE ŞI:
Derby sarac pe Areni