Atât persoanele fizice, cât și agenții economici revin către furnizorii de energie termică din municipiu.
Cei mai mulți dintre aceștia au renunțat la sistemele de încălzire individuale şi doresc branșarea sau rebranşarea la rețeaua termică furnizată în sistem centralizat de către Modern Calor.
„Avem solicitări frecvent din partea botoșănenilor, atât din partea persoanelor fizice, cât şi din partea agenților economici. Din păcate, pentru noi primează condițiile tehnice, adică dacă există rețea funcțională în zona respectivă. Tot acesta este și considerentul pentru care menținem rețeaua funcțională chiar și cu un singur abonat într-o scară de bloc. Chiar dacă nu este rentabil pentru noi și de multe ori am fost întrebați de ce păstrăm situațiile de genul acesta în care avem unul sau doi abonați într-o scară de bloc, tocmai pentru a păstra funcțională rețeaua. Iar în cazul în care vor dori să se branșeze sau să se rebranșeze cei care s-au debranșat anterior să putem să asigurăm lucrul acesta. O rețea nefuncțională face ca acei abonați care rămân în zona respectivă să nu mai poată fi rebranșați, adică zona unitară să se diminueze cu scările de bloc respective în care nu mai există consumatori.”
Bogdan Varasciuc, director general al companiei Modern Calor S.A. Botoșani.
De asemenea, există și unele situații în care anumite scări de bloc nu beneficiază de rețea termică din cauza lipsei infrastructurii şi nu au posibilitatea să revină printr-un nou contract către compania de termoficare a orașului. Se fac constant, zeci de solicitări dinspre aceste zone.
,,Sunt mai multe scări de bloc unde avem astfel de probleme. În general vorbim despre zonele unde nu au fost reabilitate rețelele secundare. Cea mai gravă situație este în zona punctului termic Mioriţa, în zona Piața Centrală. Acum pentru blocurile unde sunt mai mulți abonați în zona respectivă încercăm să găsim o altă soluție tehnică de racordare. La fel este şi situația unui bloc din zona Bazar, unde am avut o întâlnire cu cetățenii acolo unde au asociație. Le-am propus să facem un parteneriat, să-i racordăm direct din rețeaua primară, la fel cum avem la operatorii economici sau la instituțiile publice din oraș. Mă refer aici la un modul termic care funcționează asemănător unei centrale termice şi care este mult mai bun și pentru ei. Este un mini punct termic la nivel de scară fără a fi condiționați de programul de furnizare şi de funcționare a instalațiilor din punctul termic.”
Bogdan Varasciuc, director general al companiei Modern Calor S.A. Botoșani.
În funcție de putere, un astfel de modul termic costă între 10.000 și 15.000 de euro raportat la 15 apartamente. În ceea ce privește mărimea clădirii, costurile pentru această achiziție cresc.
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024