Reprezentanţii Direcţiei Silvice Botoşani au comandat deja în judeţul vecin brazii care ar urma să fie comercializaţi de instituţie în preajma sărbătorilor de iarnă din acest an. O parte sunt destinaţi către instituţii publice, unităţi şcolare sau centre de plasament, alţii spre comercializare către botoşăneni.
Anul acesta au fost comandaţi în primă fază un număr de aproximativ 600 de
brazi. Cantitatea ar putea fi suplimentată în caz de nevoie sau prin confiscările care urmează a fi făcute de la persoane private care nu pot prezenta acte de provenienţă. „
Pentru pomii de Crăciun din această iarnă o să încercăm să comandăm la Direcţia Silvică Suceava ca în fiecare an, în jur de 500, 600 de pomi de Crăciun. Noi vrem brad nu altceva şi în ideea că îi vom obţine de la ei o să îi distribuim ca în fiecare an în primul rând instituţiilor cu care colaborăm, şcolilor, grădiniţe sau centre de plasament. Noi solicităm brazi dacă nu vor avea toată cantitatea de brazi o să ne dea şi molizi”, a declarat
Gabriel Cardaş, responsabil pază şi protecţia pădurilor din cadrul Direcţiei Silvice.
Deja o primă solicitare a venit din partea Primăriei Botoşani care a comandat trei brazi mari de 6 - 8 metri care urmează a fi amplasaţi în diferite zone ale oraşului. Preţurile, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice ar urma să fie similare cu cele practicate anul trecut de instituţie, însă mai mici decât ale comercianţilor privaţi. „
Molizii erau între 10 şi 20 de lei iar brazii între 15 lei şi 30 de lei în funcţie de mărire. În cazul celor înalţi, acolo vorbim de comenzi speciale unde la fiecare metru peste înălţimea de trei metri se mai adaugă încă 10 lei. Noi comercializăm doar prin sediul Direcţiei şi a ocoalelor din teritoriu, Flămânzi, Darabani, etc.”, a mai spus
Cardaş. Botoşănenii care vor dori să cumpere un pom pentru sărbători se pot deplasa la sediul Direcţiei de pe strada Pacea din municipiu.
CITEŞTE:
Brazi confiscaţi dintr-un Audi condus de un sucevean