Cele mai deficitare discipline sunt educatorii și învățătorii. ”
La această oră mai avem 210 posturi vacante complete care sperăm să se ocupe în ședințele publice din 8 septembrie și 12 septembrie. Aceste ședințe vor avea loc la CN AT Laurian și vor începe cu ora 10:00”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Pe data de 8 septembrie vor participa la ședința publică dascălii care au fost angrenați la concursurile de titularizare din anii 2012, 2013 și 2014 și cadrele didactice pensionare pentru plata cu ora. Pe data de 12 septembrie vor fi prezenți la ședința publică și profesorii care la titularizarea din 2011 au obținut note peste cinci.
În cazul în care la cele două ședințe publice nu vor fi repartizate toate catedrele vacante, vor fi primiți în sistem și pensionarii.
„
Conform calendarului ieri 1 septembrie și astăzi 2 septembrie cadrele didactice pensionare care vor să profeseze și în acest an își depun dosarele. În limita posturilor disponibile pot participa la ședințele publice și pot să obțină posturi în învățământ. Sigur se va apela și la cadre didactice pensionare, sunt prioritare față de cadrele didactice necalificate”, a adăugat
Mihaela Huncă.
Școlile își deschid porțile în acest an pe data de 15 septembrie 2014.
(G.E.)
CITEȘTE:
Mihaela Huncă fură startul anului școlar