Mai mulți botoșăneni au luat parte joi seară la slujba religioasă oficiată de Înălțarea Sfintei Cruci.
Botoșăneni de toate vârstele s-au adunat pe Calea Națională, în zona Bazarului. Slujba oficiată lângă Monumentul Sfintei Cruci a fost oficiată de protopopul Petru Fercal împreună cu un sobor de preoți.
Circulația autovehiculelor a fost restricționată de polițiștii rutieri în zona monumentului, în intervalul orar 17:45 - 19:00.
Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost înălțată, pentru prima dată în văzul poporului, la 14 septembrie 335, un moment de sărbătoare păstrat și astăzi cu sfințenie de toți credincioșii. Numită și Ziua Crucii, în această zi se spune că se sfârșește vara și începe toamna.
Potrivit tradiției, de Ziua Crucii se închide pământul și odată cu el se ascund și insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară.
De asemenea, tradiția spune că înainte de a se retrage, șerpii se strâng la un loc și fac o piatră nestemată, cu care pot fi vindecate toate bolile.
De Ziua Crucii, se vor sfinți atât butoaiele cu vin cât și viile, dar strugurii din ultima tufa de vie, numiți și strugurii lui Dumnezeu, nu vor fi culeși de gospodari, ci dați ca ofrandă păsărilor cerului, scrie Antena 3 CNN.
(Sursa foto - Facebook / Parohia Sfântul Ioan Botezătorul)
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024