Aproximativ 300 de cadre didactice botoşănene vor pleca în concediu de odihnă pe litoral sau la munte, cu bilete acordate prin sindicatul la care sunt membri. La Liga Sindicatelor din Învăţământ (LSI) au fost deja achitate avansurile pentru astfel de bilete pentru acele persoane care s-au adresat direct organizaţiei sindicale.
Potrivit preşedintelui LSI, Liviu Axinte deşi există posibilitatea de a alege între munte şi mare, cele mai multe cereri din partea cadrelor didactice înclină spre ofertele pentru litoral.
„Avem oferte şi la munte şi la mare, cei mai mulţi preferă marea. Sunt unităţi cu care colaborăm de patru, cinci ani de zile. Avem oferă şi pentru şase, şapte nopţi şi pentru zece, porneşte cam de la 400 de lei cam până la 1.000 de lei de persoană cu cazare şi masă la hotel de trei stele”, a declarat
Liviu Axinte, preşedintele LSI Botoşani.
Acesta a mai precizat că biletele de odihnă acordate în trecut prin Direcţia Muncii nu se mai acordă la fel ca şi în anii trecuţi.
„Nu mai avem biletele în condiţiile în care au fost în anii din urmă când erau bilete de odihnă la preţuri subvenţionate, subvenţie asigurată prin bugetul asigurărilor sociale”, a mai spus
Liviu Axinte. Deşi cele aproximativ 300 de cereri au fost deja operate preşedintele LSI a spus că încă mai primesc solicitări din partea cadrelor didactice. Staţiunile în care vor pleca profesorii botoşăneni prin sindicat sunt : Cap Aurora, Neptun, Olimp, Felix sau Techerghiol.
CITEŞTE:
Noua lege a educaţiei le ia banii de navetă profesorilor