900 de kilograme de puiet de caras au fost transportate în judeţul Bacău.
Transportate în condiții excelente, tocmai de la Botoșani, de la cea mai mare fermă piscicolă din Moldova ( „Lebăda”), cele 900 kg de puiet de caras și-au găsit un nou cămin.
Au fost populate cele două lacuri de baraj artificial, situate în partea de nord a județului Bacău. Prima din acest an, acțiunea de primăvară s-a desfășurat luni, în jurul amiezii, fiind inițiată de AJVPS Bacău în colaborare cu ANPA (Agenția Națională pentruPescuit și Acvacultură).
„Noi ne dorim foarte mult să facem populare și pe apele de munte”, dă amănunte directorul asociației, Cătălin Ioniță.
Din 2004, de când au fost preluate de la Direcția Silvică, aceste bazine piscicole nu au mai fost populate. În această perioadă, din cauza exploatărilor forestiere foarte intensive, apele s-au tulburat, iar populația de pătrăv este aproape inexistentă.
"Avem două mari probleme pe care cred că le putem rezolva. Prima, procurarea materialului biologic, respectiv a puietului de păstrăv indigen – păstrăvăriile din zonă, de pe Ciobănuș și Asău, producând doar păstrăv de cultură, Curcubeu și Fântânel, pentru consum. Și a doua problemă, să identificăm bazinele în care exploatările nu sunt atât de intensive și nu se fac pe firul pâraielor. Normal, exploatarea pe firul pâraielor este interzisă cu desăvârșire. Avem în vedere bazinele Asău, Sulța,Ciobănuș, Pleșuțu, și coborând mai jos, Slănicul și Cașinul. Să sperăm că până în luna mai să facem o astfel de acțiune și la munte.”
Se așteaptă promulgarea noii legi a pescuitului, informează Deşteptarea. Trebuie reglementat permisul de pescuit recreativ și valabilitatea acestuia, și mai ales pe ce ape este valabil, existând posibilitatea de reciprocitate între asociațiile de pescari. Este necesar și ca asociațiile să aibă dreptul de a sancționa abaterile săvârșite, pe arealele de pescuit pe care le gestionează.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024