Sîmbătă dimineaţa, în jurul orei 07.00, a fost depistat în trafic, la intrarea în comuna Dângeni, autoturismul marca Opel condus de Cătălin C., de 32 ani, din Truşeşti. Întrucât la solicitarea poliţiştilor conducătorul auto nu a permis efectuarea controlului autovehiculului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei oraşului Săveni împreună cu un ofiţer din cadrul Serviciului Investigare Fraude. Aceştia au constatat că şoferul transporta în portbagajul autoturismului 100 recipiente tip PET, a câte 3 litri fiecare, conţinând un lichid de culoare brun. Conducătorul auto a declarat că recipientele conţin băuturi alcoolice cu aromă de rom. Acestea nu aveau aplicate etichete care să ateste felul şi provenienţa mărfii şi nici banderole de marcaj.
Faţă de Cătălin C. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Cele 100 de PET-uri conţinând băuturi alcoolice au fost ridicate în vederea confiscării.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024