Municipalitatea botoșăneană a distribuit anul trecut 694 de tichete sociale pentru pensionari.
Între prima și a doua sesiune de distribuire a acestui ajutor, s-a derulat o campanie de informare potențialilor beneficiari, astfel că numărul acestora a crescut de la 267, înaintea sărbătorilor pascale, la 427 în preajma sărbătorilor de iarnă. Valoarea totală a acestui ajutor a fost de 69.400 de lei.
Tichetele sociale se asigură în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 156 din 2022 pentru acordarea unor beneficii de asistență socială persoanelor vârstnice din municipiul Botoșani.
Beneficiază de această formă de ajutor pensionarii care au vârsta minimă de 65 de ani, şi un venit net lunar provenit dintr-o singură pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular, mai mic sau cel mult egal cu nivelul indemnizației sociale stabilită anual prin legea bugetului de stat, multiplicată cu coeficientul de 1,02, respectiv 1.020 de lei. De la 1 ianuarie 2023, plafonul este 1.148 de lei.
Pensionarii nu trebuie să aibă venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
În schimbul tichetelor sociale, pensionarii obțin bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii trebuie achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuită pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.
Aceste tichete se acordă începând cu anul 2016, de două ori pe an, înaintea sărbătorilor pascale și sărbătorilor de iarnă.
Din primăvara anului trecut, prin votul consilierilor municipali, valoarea tichetelor a fost majorată de la 50 de lei la 100 de lei pe fiecare tranșă. Astfel, înainte de sărbătorile pascale și sărbătorile de iarnă, pensionarii care au venituri la nivelul indemnizației sociale primesc tichete în valoare de 100 de lei.
„Orice ajutor acordat pensionarilor care se confruntă cu probleme la care nu găsesc singuri rezolvare este binevenit. Tichetele sociale reprezintă un mic ajutor din partea comunității și fac parte din categoria măsurilor menite să le ușureze viața celor care, după o viață de muncă, sunt acum pensionari. Amintesc aici gratuitatea pe mijloacele de transport în comun, ajutorul financiar anual pentru pensionarii care au 85 de ani și peste această vârstă, Programul Senior, premierea cuplurilor care sărbătoresc nunta de aur sau de diamant”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024