În perioada Sărbătorii de Sfânta Maria, peste 200 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi apărarea patrimoniului public şi privat. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona lăcaşurilor de cult sau a altor locuri de pelerinaj şi zone de agrement, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute.
În perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 14 – 16 august 2013, pe lângă dispozitivul curent, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani au fost stabilite măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.
Ordine cu sute de poliţişti pe străzi
Poliţiştii au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor, vagabondajului, cerşetoriei, a comerţului ilegal, de asigurare a fluenţei traficului rutier, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.
Astfel, peste 200 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.
Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 130 sunt de la structurile de ordine publică, 50 de la rutieră, 15 de la investigaţii criminale, restul fiind de la alte formaţiuni.
Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea accidentelor, pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii vor folosi peste 50 de autospeciale.
Recomandări din partea poliţiştilor :
• Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!
• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice!
• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, ar putea fi rău intenţionaţi, scopul fiind acela de a vă înşela!
• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit!
• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
• Nu consumaţi alcool, dacă urmează să conduceţi !
CITEŞTE:
Week-end prelungit la Mavromati de Rusalii cu parte din spital închisă