Liga Sindicatelor din Învățământ (LSI) a inițiat sute de acțiuni în instanță pentru drepturile angajaților din sistemul educațional.
Cele mai recente dosare au fost înregistrate pe rolul instanței de la Tribunalul Botoșani în luna ianuarie a anului 2024.
„Acțiunile privesc calculul indemnizației de hrană pe perioada concediilor de odihnă. Este un răspuns al Ministerului Muncii care ne confirmă ceea ce susțineam noi mai demult că atunci când se acordă concediul de odihnă oricărui angajat din domeniul bugetar practic pentru a stabili media zilnică cu care se calculează concediile intră în acest calcul și norma de hrană.”
Liviu Axinte, președinte LSI Botoșani.
Alte procese vizează salariile, indemnizațiile de instalare pentru profesorii debutanți și chiar plata navetei.
„Mai avem și alte acțiuni legate de calculul salariilor, indemnizațiile de instalare pentru unii colegii tineri care au venit pentru prima dată în sistem. Mai avem procese chiar și cu navetă, vouchere de vacanță care nu au fost acordate. Avem pe rol cred că peste 300 de acțiuni.”
Liviu Axinte, președinte LSI Botoșani.
Reamintim că pe 14 februarie 2024 profesorii și-au primit prima tranșă de majorare a salariilor.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile