Patroni de echipa de fotbal pe banii contribuabililor. Asta par sa fie actionarii de la FC Botosani. Sau, cel putin, asta reiese din datele financiare de la Consiliul Local si Directia Generala a Finantelor Publice.
Elocvent, din punctul de vedere al finantarii, este ceea ce s-a intimplat la club in prima jumatate a acestui an.
Potrivit raportului de gestiune depus chiar de Valeriu Iftime, presedintele consiliului de administratie al societatii comerciale "Fotbal Club" SA, in primele sase luni ale anului unitatea a avut
cheltuieli de
1,02 milioane de
lei, adica putin peste 10 miliarde de lei vechi.
In aceeasi perioada
datoriile clubului au crescut insa cu circa
600.000 de
lei, adica 6 miliarde de lei vechi. Cu alte cuvinte, clubul a avut
venituri si a facut efectiv plati in jur de doar
450.000 de
lei, adica 4,5 miliarde de lei vechi.
Tot in prima jumatate a anului Consiliul Local a acordat clubului 440.000 de lei, ceea ce inseamna ca, practic, veniturile acestuia nu au fost decit cele acordate de municipalitate, aportul actionarilor fiind unul insignifiant.
Datele nu fac altceva decit sa confirme ceea ce, mai mult sau mai putin oficiai, unii reprezentanti ai municipalitatii o spun: Consiliul Local da majoritatea banilor, iar actionarii ii cheltuie.
Fotbal cu datorii de 2 milioane
Potrivit aceluiasi raport de gestiune, clubul a ajuns sa aiba
datorii de 2,1 milioane de lei, adica peste 21 de miliarde de lei vechi. Si asta in conditiile in care, cel putin in ultimii doi ani, Consiliul Local a finantat Fotbal Club SA cu cite peste 1 milion de lei.
Reiese astfel, din nou, ca la club se cheltuie cu precadere banii dati de municipalitate, iar in contul a ceea ce ar trebui sa contribuie actionarii, in buna parte, se tot aduna datorii.
Circa 350.000 de lei, adica 3,5 miliarde de lei vechi sint datorii la bugetul de stat. Ele provin din impozitul aferent salariilor, din contributia de asigurari sociale datorata de angajator, adica de club, din datorii la fondul de somaj sau la cel al asigurarilor de sanatate. Fiscul a luat deja masuri pentru recuperarea banilor si a demarat procedura de executare silita.
Tactica intortocheata de cheltuire
Nebuloasa financiara de la FC Botosani este posibila si ca urmare a modului de finantare. Primaria nu da direct bani clubului, ci unei
asociatii denumita "FC Botosani" si condusa de Cornel Sfaiter. Asociatia primeste bani pentru aproape toate cheltuielile unui club de fotbal, de la transport, cazare si masa pina la echipamente si prime. Si atunci se naste din nou intrebarea: ce cheltuieli mai suporta actionarii?
Interesant este insa ca, in realitate, nu asociatia cheltuie banii. Ea deconteaza practic cheltuielile facute de
"Fotbal Club" SA, unde actionar principal este Valeriu Iftime. Cu alte cuvinte, banii luati de la botosaneni in contul taxelor si a impozitelor ajung pina la urma la un club de fotbal 100% privat.
Primaria da banii, FC-ul ii cheltuie
Desi pare greu de crezut, in conditiile in care municipalitatea ajunge sa fie principalul sustinator financiar al clubului, nu are nici macar un reprezentant in consiliul de administratie de la Fotbal Club.
Dar asta nu e tot. De aproape doi ani nu s-a efectuat un control financiar amanuntit la club sa se vada cu exactitate cum si pe ce se cheltuie banii dati de Primarie.
Cornel Sfaiter, presedinte la asociatia "FC Botosani" si vicepresedinte al consiliului de administratie de la "Fotbal Club" SA, sustine totusi ca actionarii
au o contributie financiara semnificativa.
Cum Primaria a contribuit cu 1 milion de lei, adica circa 10 miliarde de lei vechi, ar insemna ca, anul trecut, restul banilor au fost dati de actionari. Teoretic asa ar trebui sa fie. Practic insa clubul a intrat in 2008 cu datorii de circa 1,5 milioane de lei, de unde rezulta, din nou, ca banii pe care trebuiau sa ii puna actionarii au venit doar partial.
Reprezentantii clubului sustin ca misiunea financiara principala a actionarilor este de a suporta primele de joc si ratele contractuale si ca numai cele din urma s-ar ridica la circa un milion de lei pe an. Cum cel putin in retur nu s-au platit decit doua prime inseamna ca actionarii au cam fost scutiti, la acest capitol, de mari eforturi financiare, ramindind cu precadere doar cu ratele contractuale.
Reprezentantii clubului recunosc insa ca sprijinul financiar al municipalitatii este esential.
Alesii supervizeaza din deplasare
FC Botosani a devenit pentru unii alesi locali un tren spre Europa. A devenit o obisnuinta ca in turneele de pregatire pe care clubul le efectueaza in strainatate din delegatie sa faca parte si sefi din Primaria Botosani sau consilieri municipali.
Astfel, in 2005 au beneficiat de un sejur de peste doua saptamini in Franta
Romulus Eram, pe atunci viceprimar, Miluta Timofti, consilier local si Stelica Fasniuc, fost consilier. Fiecare a beneficiat atunci de o diurna de peste 2.000 de lei.
Povestea s-a repetat si in vara anului trecut. FC Botosani a efectuat un turneu de pregatie tot in Franta si tot in perioada concediilor de vara, mai exact in intervalul 8 - 24 iulie. Au avut astfel sa viziteze Hexagonul consilieri de atunci Ioan Brinzei si Stelica Fasniuc. De aceasta data diurna a fost ceva mai redusa, de ceva peste 1.600 de lei pentru o persoana.
A lipsit viceprimarul de atunci Romulus Eram, care si-a compensat insa absenta prin participarea la un turneu in Turcia, la Antalya.
Potrivit unei adrese oficiale eliberate de Primaria Botosani, deplasarile, citam, "s-au efectuat in interes de serviciu, avind finalitate practica".
Investigatie realizata in noiembrie 2008