Anunțul a fost făcut de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) printr-un comunicat de presă.
Ministerul Educației, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, implementează Proiectul privind învățământul secundar/Romania Secondary Education (ROSE), finanțat în baza Acordului de împrumut nr. 8481-RO încheiat cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ratificat prin Legea nr. 234/2015.
ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.
În cadrul proiectului, Ministerul Educației a avut în vedere realizarea unei achiziții centralizate de echipamente de care să beneficieze liceele care au primit granturi ROSE, în vederea creșterii capacității acestora de a utiliza conținuturi, aplicații și echipamente digitale.
Astfel, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani au fost recepționate 22 de table inteligente, 86 de laptopuri, 42 de imprimante, însoțite de 168 de tonere, dispozitive ce vor fi distribuite, în perioada 11-14 iunie 2023, către cele 22 de licee din județul Botoșani, eligibile în cadrul Proiectului privind învățământul secundar (ROSE), după cum urmează:
1. Colegiul National „Grigore Ghica" Dorohoi
2. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi" Botoșani
3. Liceul „Alexandru cel Bun" Botoșani
4. Liceul „Demostene Botez" Trușești
5. Liceul „Dimitrie Cantemir" Darabani
6. Liceul „Dimitrie Negreanu" Botoșani
7. Liceul „Regina Maria" Dorohoi
8. Liceul „Ștefan D. Luchian’’ Ștefănești
9. Liceul de Artă „Ștefan Luchian" Botoșani
10. Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga" Botoșani
11. Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță" Șendriceni
12. Liceul Tehnologic „Elie Radu" Botoșani
13. Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu" Flămânzi
14. Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt" Vorona
15. Liceul Tehnologic Bucecea
16. Liceul Tehnologic Coțușca
17. Liceul Tehnologic Plopenii Mari
18. Liceul Tehnologic Todireni
19. Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă" Pomârla
20. Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă" Săveni
21. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe" Botoșani
22. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob" Dorohoi
(foto – depositphotos.com)
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile