La prima ieşire publică după ce i s-a validat candidatura la Primăria Botoşani, preşedintele judeţean al Mişcării Populare solicită revenirea la vechiul sistem de desemnare a primarilor.
Mihai Ţâbuleac susţine că în acest fel s-ar respecta principiul majorităţii care conduce în democraţie stabilit prin Constituţie.
„Cei care spun că nu se poate schimba regula în ultimul an de mandat fac abstracţie că, de fapt, discutăm de o punere în acord a legislaţiei electorale cu Constituţia. Discutăm, de fapt, de o revenire la normalitate”, afirmă Mihai Ţâbuleac.
Preşedintele MP Botoşani cere de asemenea ca şi preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi asemenea primarilor pentru a se respecta principiul de tratament egal al drepturilor electorale şi nu de către consilierii judeţeni, potrivit actualelor prevederile legale.
CITEŞTE ŞI:
Ţâbuleac intră în cursa pentru Primăria Botoşani
În opinia fostului preşedinte al CJ Botoşani, actuala legislaţie electorală, prin care primarii sunt aleşi dintr-un singur tur, avantajează clar actualii primari şi preşedinţi de CJ, care prin prestaţia lor au dus la pierderea a 7 miliarde de euro din proiecte europene.
„Trebuie să dăm o şansă schimbării”, mai declară Mihai Ţâbuleac.
În opinia acestuia, păstrarea actualei legislaţii electorale, cu desemnarea primarilor dintr-un singur tur, ar duce la rămânerea în funcţii a aproximativ 80% dintre actualii ocupanţi ai posturilor, ceea ce aproape că ar face inutilă organizarea alegerilor. (S.B.)
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile