Zilele medicului Cornel Enache la conducerea celei mai mari unităţi medicale din Botoşani par a fi pe terminate. Conform OUG 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, odată cu trecerea spitalelor la autorităţile locale, acestea din urmă pot numi un manager interimar.
„Ministrul sănătăţii, ministrul de resort sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti sau preşedintele Consiliului Judeţean, după caz, numesc prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager, respectiv organizarea licitaţiei publice, după caz”, se arată în actul normativ. Cum Spitalul Judeţean trece chiar de vineri 9 iulie la Consiliul Judeţean, preşedintele CJ ar urma să desemneze un şef interimar al instituţiei. Conform unor surse neoficiale din CJ, Mihai Ţâbuleac nici nu se gîndeşte să îl nominalizeze pe actualul manager. El se află în conflict cu Cornel Enache din cauza externalizării laboratorului de analize de la „Mavromati” fără acordul CJ. Deşi Ţâbuleac s-a opus asocierii cu Sanomed, Enache a refuzat cu obstinaţie să renunţe la aceasta. În plus, temerile conducerii CJ s-au adeverit. Sanomed nu a intrat în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi bolnavii trebuie să îşi plătească analizele, iar spitalul a acumulat deja datorii către firma din Prahova. Cel mai probabil Ţâbuleac va desemna un interimar tot din cadrul spitalului botoşănean.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024