Poziţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind o posibilă stare de incompatibilitate în care s-ar putea afla deputatul Tamara Ciofu este tardivă. Aceasta pentru că social-democrata a demisionat din funcţia care ar fi putut să o aducă într-o astfel de situaţie.
A cerut tocmai de pe 21 decembrie să i se precizeze dacă este (in)compatibilă
Doctoriţa a renunţat în luna decembrie la funcţia de şef de secţie la fostul Spital de Pediatrie, fiind suspendată totdată şi din calitatea de medic la această unitate, până la terminarea mandatului. Deputatul PSD a explicat că ea a fost cea care a solicitat pe 21 decembrie, prin adresa înregistrată cu numărul 51/5443 la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, să i se precizeze dacă este compatibilă sau incompatibilă.
Pe 22 ianuarie comisia juridică a înregistrat la rândul ei adresa 31/44 prin care Biroul Permanent îi cerea să se pronunţe. De asemenea, s-a solicitat un punct de vedere şi de la ANI, care a menţionat că
Tamara Ciofu s-ar putea afla în incompatibilitate.
"Totul a pornit de la mine"
Înainte însă de a primi toate aceste răspunsuri, pe 27 decembrie doctoriţa şi-a trimis demisia la Spitalul Judeţean, pe 4 ianuarie managerul semnând un ordin prin care i-a încetat prerogativele de şef de secţie şi a fost totodată suspendată din activitatea de medic.
„Eu am depus această solicitare. Pe 20 decembrie am depus jurământul, iar pe 21 decembrie am făcut o scrisoare către comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi către Agenţia Naţională de Integritate şi către Ministerul Sănătăţii. Eu le-am făcut, sunt semnate de mine, ca să văd exact care este situaţia mea. Biroul Permanent a fost sesizat de mine, eu am depus această cerere înregistrată la secretariat. Deci adresa este făcută de mine, nu Camera s-a sesizat, eu am sesizat Camera. Totul a pornit de la mine”, ne-a declarat
Tamara Ciofu. „Mavromati” a cerut Ministerului Sănătăţii să precizeze dacă deputatul are voie măcar să presteze gărzi. Tamara Ciofu susţine că a vrut să clarifice din startul mandatului poziţia în care se află deoarece ştia că va depune demersuri pentru reînfiinţarea Spitalului de Pediatrie şi a dorit să prevină orice acuzaţie că face aceste lucruri în scop personal, ca salariat al unităţii medicale în cauză.
CITEŞTE ŞI:
Deputat USL de Botoşani abia ales, dat de ANI pe lista posibililor incompatibili