Tamara Ciofu şi Viorel Grigoraş, vot în echipă la liceu : Am votat aşa cum trebuia – VIDEO
Dacă Mihai Baltă a preferat să îşi exercite dreptul constituţional ferit de ochii presei, ceilalţi doi candidaţi ai USL Botoşani pe municipiul reşedinţă s-au deplasat împreună. Tamara Ciofu şi Viorel Grigoraş au votat la Liceul de Artă, numai că în secţii diferite.
Pretendentul USL la un mandat de senator pe Colegiul 3 Botoşani a arătat că opţiunea de la urne este secretă, dar a dat asigurări că... „am votat aşa cum trebuia să votez”. „Am votat astăzi, 9 decembrie 2012, cu gândul la botoşăneni, pentru un trai mai bun, iar pentru România ca ţara noastră să îşi recapete locul acolo unde a fost dintotdeauna. Schimbarea să fie până la capăt, vocea României să se facă mai mult cunoscută la nivel european şi chiar mondial”, a afirmat Viorel Grigoraş. Atât acesta, cât şi dr.Ciofu, care candidează pe Colegiul 6 Botoşani, au evitat să facă un pronostic privind rezultatul pe Botoşani de la alegerile parlamentare.
VEZI ŞI: Portariuc, vot singur-singurel la AT Laurian – VIDEO „Mi-am exercitat un drept al cetăţenilor români şi îi invit pe toţi cei care au acest drept în România să o facă. Totdeauna am fost un cetăţean care m-am informat şi totdeauna am votat cam la aceeaşi oră. De data aceasta am însoţit un distins coleg de campanie cu care am petrecut o lună de zile, care printre altele îmi este şi bun prieten de familie şi chiar am simţit nevoia să fim împreună în acest moment şi să îl trecem cu bine aşa cum am trecut toate zilele acestea”, a afirmat Tamara Ciofu. Liberalul Grigoraş a urat succes tuturor candidaţilor, despre toţi botoşănenii spunând că, „acel sentiment patriotic ar trebui să ne vibreze poate mai mult”.