În dimineaţa zilei de marți, ora 7.20, în timp ce se afla pe Calea Națională din municipiul Botoşani, un agent de poliţie a observat un bărbat care, la vederea sa, a adoptat un comportament suspect, schimbându-şi brusc direcția de mers şi îndreptându-se înspre o zonă din spatele unor clădiri.
Poliţistul a urmărit şi reţinut bărbatul respectiv, conducându-l la sediul IPJ Botoşani. Bărbatul a fost identificat ca fiind A. C. de 29 de ani, din orașul Flămânzi, tânărul se afla sub control judiciar, cu stabilirea măsurii interzicerii de a părăsi localitatea de domiciliu.
Totodată, asupra acestuia au fost găsite bunuri şi o sumă de bani, despre care s-a stabilit că provin din comiterea unei infracţiuni de furt, în noaptea de 27/28 iulie 2015, pe raza localităţii Flămânzi. Astfel, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, în noaptea 27/28 iulie 2015, împreună cu A.A. de 22 ani, din comuna Frumușica, tânărul a pătruns prin efracţie în incinta unui bar din localitatea Flămânzi, de unde cei doi au sustras băuturi alcoolice, ţigări şi bani. Față de A.C. va fi formulată propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
Polițiștii atrag atenția cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune în spațiul online
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Elevii din Botoșani care au spus STOP corupției de Ziua Culturii
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
FAZA ZILEI: La Botoșani a apărut laureatul „Partidului Național de Poezie Mihai Eminescu” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 16, 2025
O fostă candidată la Senat a devenit lidera afaceristelor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile