Un adolescent de 17 ani care a suferit arsuri profunde pe corp, după ce s-a electrocutat, a solicitat îngrijiri medicale de-abia la o zi de la producerea incidentului. Şi asta deoarece el a cerut ajutor medical după 24 de ore de la producerea accidentului, relatează Monitorul de Suceava.
Minorul, Andrei P., din judeţul Botoşani, s-a rănit duminică, în timp ce se afla în localitatea suceveană Vama. Băiatul culegea pere dintr-un copac aflat în vecinătatea unui transformator şi s-a electrocutat în momentul în care s-a urcat pe dispozitivul electric pentru a ajunge mai uşor la fructe. În urma accidentului, Andrei P. a suferit arsuri grave, de gradul IV, în creştetul capului, pe fesa şi coapsa dreaptă. Minorul s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava după 24 de ore de la incident, medicii apreciind că rănile sale necesită un tratament aparte. În aceste condiţii, adolescentul a fost transferat în aceeaşi zi la o clinică de specialitate din Iaşi.
"Creierul a fost afectat"
Băiatul a fost internat la Spitalul Sf. Maria din Iaşi iar prognosticul medicilor în privinţa şanselor sale de supravieţuire este rezervat. Adolescentul are arsuri de gradul trei şi patru pe cap, spate şi coapse după ce arcul electric i-a intrat prin cap şi a ieşit prin fese. „
Până acum nu îmi aduc aminte să fi avut un pacient cu creierul electrocutat. Din câte am înţeles firul de tensiune i-a atins capul şi curentul i-a zdruncinat tot corpul. Mare minune că tânărul încă mai trăieşte. Pe unde a intrat marca electrică, creştetul capului, există o arsura mare, de vreo 8 centimetri. Pacientul este conştient, dar nu vorbeşte coerent, este agitat. Oricum creierul a fost afectat. Vom vedea pe parcurs daca va rămâne cu sechele cerebrale", a declarat pentru
bzi.ro d
r. Florin Grămada, purtător de cuvânt la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi.
"Nu a venit nimeni din familie"
Medicii pediatri au precizat că în prezent, starea de sănătate a băiatului este stabilă, dar din cauza arsurilor grave oricând pot să apară complicaţii. "
Pacientul a suferit o intervenţie chirurgicala pentru toaleta arsurilor. În fişa medicală este menţionat un examen Computer Tomograf făcut la spitalul din Suceava care a evidenţiat leziuni cerebrale. Este prematur să spunem acum dacă adolescentul va rămâne cu sechele cerebrale. Deocamdată nu a venit nimeni din familie", a precizat
dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt Spitalul Sf. Maria din Iaşi.
CITEŞTE:
Botoşănean salvat la Iaşi de un donator de organe