Cercetărilor efectuate şi probatoriul administrat de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au condus la identificarea lui I. Ionuţ Marius de 19 ani, din municipiul Botoşani, ca fiind autorul infracţiunilor de furt săvârşite în dauna lui C. R. şi Z. A. în zilele de 14 şi respectiv 16 februarie 2011.
În fapt, în ziua de 14 februarie a anului în curs, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla pe Calea Naţională, din municipiul Botoşani, tânărul a sustras un telefon mobil de la C. R., cauzându-i un prejudiciu în valoare de 400 lei. Totodată, două zile mai târziu în jurul orei 12.30, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, i-a sustras telefonul mobil minorului Z. R. de 9 ani, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 500 lei. În ambele cazuri prejudiciile au fost recuperate. Faţă de I. Ionuţ Marius s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii a două infracţiuni de furt calificat. Poliţiştii au dispus reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, iar la data de 18 februarie 2011, învinuitul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii procesuale a arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile. Parchetul a respins propunerea, tânărul urmând a fi cercetat în continuare în stare de libertate.