Botoșăneanul este arestat pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 6 aprilie 2024, a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe DJ 294, în comuna Dângeni, fiind sub influența alcoolului, 0,40 la testarea cu aparatul etilotest, și fără a deține permis de conducere.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani.
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Botoșănean ridicat de acasă și dus direct la Penitenciar
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile