Un tânăr a fost ridicat direct de acasă de către polițiști și dus imediat la Penitenciarul Botoșani.
Un tânăr de 19 ani, din comuna Capu Câmpului, a fost ridicat de acasă de poliţişti, pe numele său existând un mandat de executare a pedepsei cu închisoare. Mandatul primit spre executare a ajuns luni seara, în jurul orei 20.30, la Secţia de Poliţie Rurală Gura Humorului şi fusese emis de Judecătoria Gura Humorului pe numele lui Daniel Ionuţ Capră, de 19 ani, din Capu Câmpului.
Tânărul are de executat la 3 ani şi 4 luni de închisoare.
Ionuţ Capră a fost acuzat, în cadrul acestui dosar judecat la Gura Humorului, de comiterea infracţiunilor de furt calificat, violare de domiciliu şi distrugere. În urma contopirii pedepselor, tânărul de 19 ani a primit o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni. El a fost identificat de poliţişti la domiciliul său din Capu Câmpului, fiind reţinut şi trimis sub escortă la Penitenciarul Botoşani, în vederea încarcerării. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Fosta iubită a lui Bordea rupe tăcerea: Pe Cătălin îl iubesc / Eram foarte fericiți
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile