Destin tragic pentru un tânăr botoșănean care a plecat în lumea celor drepți.
Mihăiță Murariu a avut parte de multă suflerință, în vara anului trecut cazul său fiind prezentat în spațiul public din cauza unei tumori pe care o avea la un picior. Totul a început în urmă cu trei ani de zile, când Mihăiță avea 17 ani. Au început dureri la piciorul drept. A crezut că este de la muncă, fiind de la sat era obișnuit cu muncă la câmp.
Durerile au devenit atât de intense încât părinții au decis să îl ducă la doctor. În prima fază au ajuns la Botoșani, unde doctorul doar s-a uitat la piciorul lui, fără să îi facă nici o consultație, spunând că este o ciupercă și să meargă acasă. Părinții au insistat să li se spună un diagnostic, iar medicul i-a scos efectiv afară din cabinet, pe motiv că nu are timp de discuții și are și alți pacienți de consultat.
Ajuns acasă, durerile au continuat, părinții au decis să îl ducă la Iași. Aici i s-au făcut diferite investigații medicale, fără a li se explica nimic părinților și au fost trimiși acasă, totul nefiind ceva grav.
În final piciorul a ajuns să se umfle. Primarul comunei de care aparține localitatea George Coșbuc, din județul Botoșani, un om cu o inimă mare, sensibil la suferință lui Mihăiță, a mers cu el personal și pe cheltuiala proprie la București la Spitalul Militar. Aici a fost diagnosticat cu cancer osos, a fost operat și a făcut chimioterapie. Mihai s-a simțit mai bine și s-a întors acasă. Un an și jumătate totul a fost bine. În decembrie anul trecut, de Sărbători, piciorul a început să se umfle din nou.
Într-un final medicii au luat decizia de a-i amputa piciorul. Din nefericire starea sa dă sănătate s-a agravat și Mihai a pierdut lupta cu boala.
„Dumnezeu să te ierte, suflet bun. Te-ai luptat cu o boală nemărginită, dar din păcate ai pierdut lupta cu viața. Îngerii să te vegheze mereu și să te ia la dreapta lor că tare ai mai suferit. Vei rămâne mereu în inimile celor care te-au cunoscut”,
a fost unul dintre mesajele transmise pe rețelele de socializare
Condoleanțe familiei!
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024