Elicopterul SMURD urmează să aterizeze în scurt timp la unitatea militară de pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani.
Personalul medical de pe aparatul de zbor aduc un pacient în vârstă de 23 de ani care a fost rănit într-un accident rutier care a avut loc duminică dimineață la Suharău.
El a suferit o intervenție chirurgicală la Spitalul Județean Mavromati după care a fost transferat la Iași pentru altă operație neurochirugicală.
Medicii ieșeni au decis ca tânărul care se află în comă să fie readus la Botoșani. El va fi preluat de la unitatea militară de ambulanța de terapie intensivă mobilă.
La accidentul rutier de duminică, 29 august 2021 s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, un echipaj SMURD al Detașamentului de Pompieri Dorohoi și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit inconștient și a fost preluat de o salvare.
Celelalte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate de autospecială SMURD și de o ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024