Tineri studenți, masteranzi sau absolvenți au fost prezenți, miercuri, în ședința de Guvern. Printre ei și un tânăr din Botoșani.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă spune că tinerii trebuie implicați în deciziile guvernamentale, în special în domeniile educație, sănătate, digitalizare.
”Ni s-au alăturat la ședința de Guvern tineri studenți, masteranzi sau absolvenți în diferite domenii de activitate, bucuroși să se implice și să vină cu propuneri. Inițiativa este legată de faptul că 2022 este Anul European al Tinerilor, precum și de deciziile guvernamentale îndreptate către România de mâine. Guvernul pe care îl conduc continuă să investească în educație, sănătate, digitalizare. Avem nevoie să investim în tot ceea ce înseamnă oportunități pentru tineri și, mai ales, să le oferim încrederea de a rămâne și de a contribui la transformarea României în țara în care vor să trăiască”,
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă
Printre tinerii participanți la ședința de Guvern s-a aflat și Eduard Alexandru Ungureanu, care ocupă și funcția de consilier la Ministerul Muncii si Solidarității Sociale.
“Tinerii sunt ziua de mâine. Deși pare cât se poate de validă, e o lozincă care n-are nicio legătură cu ce ar trebui să însemne de fapt. Vin și vă spun că de fapt tinerii sunt ziua de azi. De ce? Pentru că AZI am luat cuvântul, alături de mulți alții ca mine, în ședința de guvern în numele tuturor tinerilor din România. Mesajul meu a fost simplu și a fost exact ceea ce simt și ce gândesc”,
Eduard Alexandru Ungureanu
”Toate țările au căutat și caută în continuare cheia succesului pe termen lung. Există o singură soluție, anume implicarea directă a tinerilor în toate deciziile care-i privesc“, a rostit Eduard Alexandru Ungureanu în cadrul ședinței.
”Pe, 4 mai 2022 am participat, în calitate de însoțitor al domnului Marius Constantin Budai, ministrul muncii și al solidarității sociale la o altfel de ședință de guvern. Țin să-i mulțumesc pe această cale pentru oportunitate. Țineți minte un lucru, nu mâine e despre tineri. Propun să începem de azi, mâine e prea târziu”,
Eduard Alexandru Ungureanu
La rândul său, ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, confirmă faptul că tinerii ”sunt și trebuie implicați în procesul decizional”.
”Tineretul este viitorul, iar viitorul a început... ieri. Așa că este nevoie ca tineretul să experimenteze cum se conduce o țară, cum lucrează un minister, cum se desfășoară o ședință de Guvern, cum se propun, dezbat și adoptă acte normative. Toate ministerele derulează programe de internship pentru tineri, iar aceștia sunt și trebuie implicați în procesul decizional”,
Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024