Botoșăneanul spune că numirea îl onorează, dar îl și obligă deopotrivă.
Omul de afaceri Cătălin Silegeanu a fost numit în funcția de vicepreședinte al filialei Botoșani a Patronatului Român Național.
Botoșăneanul promite că, din postura în care acum se află, va fi mai aproape de oamenii de afaceri din Botoșani.
”Mi-am dorit foarte mult să pot să ajut oamenii cu adevărat și să pot să acționez așa cum o cer vremurile... cu rapiditate și hotărâre. Numirea mea că Vicepreședinte al Patronatului Român Național, mă onorează, dar mă și obligă în egală măsură să fiu mai aproape de oamenii de afaceri din Botoșani”, a precizat Cătălin Silegeanu.
Patronatul Național Român este prima organizație patronală cu reprezentativitate națională din România, înființată imediat după revoluție în anul 1990, ca organizație a oamenilor de afaceri, cu peste 35 000 de firme din diferite domenii de activitate din întreagă țara.
Sunt inițiatorii Legii dialogului social, Legii prevenției, Registrului unic de control și a multor alte inițiative, care au sprijinit mediul de afaceri în ultimii 20 ani.
La Botoșani, Patronatul Național Român are reprezentare în Comisiile de dialog (CDS) ale Prefecturii, și Primăriei, în Consiliul de administrație al Casei de Asigurări de Sănătate, în Consiliul Consultativ al Inspectoratul Teritorial de Muncă, în Consiliul Consultativ al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și în Comisia de autorizare a județului Botoșani.
”În calitate de Vicepreședinte al acestei organizații, este de datoria mea ca împreună cu dumneavoastră să identificăm problemele care vă împiedică să vă desfășurați activitatea normală în condițiile Stării de urgență și să veniți cu propuneri de îmbunătățire, pe care vă rog să ni le comunicați, pentru a le aduce organizat și legal la cunoștință instituțiilor responsabile. Considerați că organizația PNR vă stă la dispoziție și vă reprezintă legal și gratuit la nivel local (Prefectură, Consiliul Județean, Primărie, Instituțiile deconcentrate), la nivel central (Președinție, Parlament, Guvern și Ministere), alte instituții ale statului și private”, a transmis Cătălin Silegeanu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024