Comportamentul ezitant al unui tânăr care traversa strada Primăverii din municipiul Botoșani a atras atenția unui echipaj de jandarmerie.
S-a întâmplat weekend-ul trecut. Bănuielile jandarmilor botoșăneni s-au adeverit în scurt timp, după ce controlul corporal a scos la iveală un plic tip ziplock în care se afla un praf de culoare albă.
Întrebat despre proveniența și conținutul plicului aflat asupra sa, bărbatul în vârstă de 21 de ani a declarat că el nu mai este consumator de substanțe cu efect psihoactiv și, cel mai probabil, plicul a rămas neobservat în portofel de mai mult timp, în buzunarul pentru mărunțiș.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, care vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.
În weekend, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a intensificat misiunile de ordine și siguranță publică executate independent sau în cooperare cu efective de poliție, în vederea menținerii unui climat de conviețuire socială adecvat, în acest sens fiind aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 16000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024