Botoșăneanul de 26 de ani a ajuns după gratii, el fiind cercetat, printre altele, și pentru operațiuni financiare frauduloase.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani au pus în aplicare, joi, un mandat de percheziţie domiciliară emis de Tribunalul Botoşani, la locuinţa unui tânăr de 26 de ani, din localitatea Truşeşti, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 3 septembrie 2019, tânărul a pătruns fără drept în locuinţa unui bărbat din localitatea Truşeşti, de unde a sustras o sumă de bani şi un card bancar.
Ulterior, în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2019, s-a deplasat la un bancomat din localitatea Truşeşti, unde a accesat fără drept contul bancar deschis pe numele victimei şi a efectuat mai multe operaţiuni de retragere a unor sume de bani, în valoare totală de peste 2.500 de lei.
Cu ocazia percheziţiei efectuate, la locaţia vizată au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, mai multe mijloace materiale de probă ce prezintă interes în cauză.
Poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele tânărului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic şi furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024