Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost ridicat de polițiști în baza unei condamnări definitive la o pedeapsă de un an de închisoare.
Aurel Gheorghe Rîpă, tânărul de 22 de ani, din Șcheia, , a fost judecat într-un dosar privind infracțiunea de act sexual cu un minor, pentru care a luat 8 luni de închisoare. Este vorba de o relație pe care a avut-o acesta cu o minoră din localitate. Acestuia i s-au mai adăugat 4 luni de închisoare, dintr-o condamnare anterioară, la măsura educativă a internării, pentru fapte de furt.
Aurel Gheorghe Rîpă a fost ridicat de la domiciliu marți seară, de către polițiștii de la Secția Moara, împreună cu cei din cadrul Poliției Locale Șcheia. El a fost escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
Aurel Gheorghe Rîpă a fost trimis în judecată în anul 2015 într-un dosar privind furturi comise în perioada în care era minor. El a fost trimis în judecată alături de Vasile Sabin Cuțitariu și Trandafir Alun Cherar, toți de etnie romă. Cei trei au făcut multe probleme la Șcheia și nu numai, însă au scăpat cu pedepse relativ mici, pentru că erau minori.
În ultima perioadă, mai mulți infractori din Șcheia au primit condamnări cu executare, ajungând în penitenciare. Potrivit Monitorul de Suceava, statisticile arată o scădere a infracționalității la Șcheia, cu aproximativ 50%. S-a întâmplat în condițiile în care anul trecut conducerea poliției județene a dispus suplimentarea polițiștilor care au acționat la Șcheia, atât în teren, cât și la întocmirea și soluționarea de dosare penale. Chiar și așa, problemele legate de hoții de etnie romă și de conflictul celorlalți locuitori cu aceștia este încă departe de a se fi stins.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024