O tânără din Botoșani a câștigat locul I la un festival internațional de recitaluri dramatice. Este vorba despre Alexandra Lupu, în vârstă de 25 de ani, fostă elevă a Colegiului Mihai Eminescu și actriță la Teatrul Național din Iași.
Potrivit amosnews.ro, încă o ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice (FIRD) a ajuns la final, dar nu înainte de a-și anunța câstigatorii. Într-o gală prezidată de Matei Bogdan, un foarte talentat actor al Teatrului Municipal Bacovia și obișnuit prezentator al festivalului, evenimentul și-a anunțat câstigatorii. Lia Bugnar a fost vedeta serii, având două spectacole câștigatoare, urmată de Petronela Purima Tănase, o speranța a teatrului de animație și nu numai, precum și de Lung Laszlo Zsolt un actor extrem de talentat, despre care sigur vom mai auzi. Juriul format din Octavian Saiu, Miklos Bacs și Akos Torok, a acordat următoarele premii în cadrul Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice, ediția a XX-a, Bacău.
Juriul format din Monica Andronescu, Crista Bilciu și Doru Mareș, a acordat următoarele premii la cea de-a III-a ediție a concursului de Dramaturgie – Monodramă, Bacău, 2016.
PREMIUL I VALENTIN NICOLAU - Ada Lupu - Povestea păsării fără cuib.
PREMIUL II - Victor Nicolae Ciobanu - Eurile din iubire.
PREMIUL III - Violeta Savu - Clara şi Robert. Hârtie cu portative.
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024