O fată plecată din Botoșani în străinătate, în căutarea unui trai mai bun, a sfârșit în mod tragic. A ales să-și pună capăt zilelor și a fost găsită de trecători într-un parc dintr-un orășel din Regatul Unit.
Nu se știu motivele pentru care a apelat la acest gest extrem, în plină pandemie, când aproape toate țările, cel puțin din Uniunea Europeană se aflau în carantină. Cert este faptul că trupul a fost identificat de iubitul ei.
Decesul acestei tinere de 23 de ani care s-a născut la Botoșani a fost transmis de Direcția Generală de Pașapoarte către Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani.
Alături de alte decese care au avut loc peste hotare, 40 de botoșăneni în total, pentru care firul vieții s-a oprit în țări străine. Cei mai mulți au murit în Italia, respectiv 19 oameni din Botoșani. Alți 6 au murit în Germania și câte 3 în Marea Britanie, Spania, Franța.
S-au mai înregistrat decese în Australia, Cehia, Grecia, Irlanda sau Moldova.
Majoritatea botoșănenilor sunt repatriați, în cazul în care familia lărgită este rămasă în România.
Autoritățile de la Botoșani au descoperit un alt fenomen care se adâncește în rândul familiilor de botoșăneni plecate în străinătate.
„De o perioadă ne confruntăm cu altă situație, foarte multe familii sunt stabilite în străinătate și nu se mai parcurge procedura de repatriere. Ei dacă sunt acolo stabiliți, automat nu mai repatriază corpul, familia dorește să aprindă o lumânare la cimitirul din localitatea în care lucrează”,
Alin Popovici, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani
Un alt botoșănean decedat în străinătate este un bărbat în vârstă de 32 de ani care executa o pedeapsă privativă de libertate și care a decedat în detenție.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile