Frumoasă, cu gesturi fine, de multe ori “cocoțată” pe tocuri ce-i sporesc feminitatea, Ștefania Iacob (21 de ani) are o atitudine și o imagine nemaiîntâlnite în lumea muzicii folk din România. Însă toți se freacă la ochi când tânăra ia chitara în brațe și începe să cânte.
A absolvit Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” și este studentă la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării de la Suceava.
”În general, se presupune că trebuie să ieși pe scenă îmbrăcat ca la focul de tabără. Mi-am impus propriul stil, pentru că eu consider că mă reprezintă mai mult Coco Chanel decât Ugly Fashion. Mulți oameni se miră și de contrastul dintre imaginea mea și faptul că apar cu o chitară. Sau de contrastul între vârsta mea și chitara”, spune frumoasa folk-ului românesc într-un interviu acordat ziarului ”Libertatea” despre drumul ei în lumea muzicală românească.
– Imaginea unui artist folk este una ”clasică”, iar a ta este una aparte, în branșă. Tu ești tânără, frumoasă, îmbrăcată în trend, cu pasiuni moderne. Cum te-au primit veteranii genului?
– Am stârnit multe controverse. Într-adevăr, am ieșit din linie, dar nu spre a demonstra ceva sau cu dorința de a revoluționa ceva. Îmi place să fiu eu însămi, să îmi trăiesc tinerețea și să mă bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu. Unii au primit acest stil al meu mai bine, alții mai rău. În general, dacă ești tânără, arăți binișor, te îngrijești, mergi la sală, nu bei și nu fumezi, ești privit ca un ciudat în folk. Oamenii încep să-ți caute alte vicii. Lumea folkului e reticentă la multe lucruri, dar în primul rând la stilul vestimentar pe care îl adopt eu.
– Întreaga adolescență ai cântat folk, un gen care nu e neapărat în preferințele celor de sub 20 de ani. Cum de-ai ajuns la acest stil?
– Cânt de la 13 ani muzică folk. Tangențe cu muzica am avut de mică, având și înclinații artistice și fiind îndrumată de la 7 ani spre liceul de artă. Mama, văzând că sunt interesată și pasionată de tot felul de stiluri muzicale, mi-a pus pe YouTube o piesă de-a Tatianei Stepa, în speranța că voi îndrăgi și eu ceea ce se cânta la Cenaclul Flacăra așa cum îndrăgea și ea. Așa m-am îndrăgostit de mesajul transmis de muzica folk și am simțit că pot să îl duc mai departe. Și așa a fost. M-am apropiat din ce în ce mai mult de folk prin legătura pe care am creat-o cu poetul Sorin Poclitaru, care mi-a deschis drumul spre tot ce aveam să trăiesc în domeniul folk din România. Mi-a deschis acest drum ”punându-mi în brațe” primul meu album, la 16 ani , ”De dorul ochilor căprui”. Album care conține 8 piese compuse de mine pe versurile sale. Am cântat cu mulți artiști, unii merită stimă, alții nu.
– Care sunt artiștii consacrați de care te-ai apropiat și pe care-i stimezi?
– Am cântat cu foarte mulți artiști și am cunoscut toate numele consacrate din folk. Unii merită stimă, alții, nu, în ciuda numelor răsunătoare. Am fost foarte apropiată de Vasile Mardare, cu care am colaborat și am cântat mult. Era un spirit liber, așa cum îmi place și mie să cred că sunt. Oamenii pe care îi consider lângă mine sunt Emeric Imre, Adrian Beznă – le mulțumesc, de asemenea, lui Ducu Bertzi și lui Paul Surugiu (Fuego).
– Crezi că ar fi fost un drum mai scurt spre popularitate dacă ai lăsa chitara, versurile inteligente si te-ai apuca de genuri precum dance ori muzica de club, în vogă printre colegii tăi de facultate?
– Nu cred. Este un business și în folk. Ține de tine cum îl gestionezi. Un produs devine mai interesant dacă știi cum să îl împachetezi și cum să îl vinzi. Cred că e important cum îți prezinți marfa, oricare ar fi ea și cred că e foarte important să ai ”intrările” necesare, să ai acces spre cei ce pot promova, să întâlnești sau să poți ajunge la oamenii potriviți. Este adevărat că textul este mai ușor de ”digerat” decât poezia, dar asta nu e totul. În muzică, la fel ca în oricare alt domeniu, e nevoie de muncă multă și de mult noroc, orice ai cânta sau transmite.
– Presupun că ai străbătut întreaga țară, în zeci de spectacole, alături de părinții tăi, până să devii independentă?
– Am norocul să am o familie modernă, care m-a susținut și mă susține în tot ce îmi trece prin cap să fac. Mergeam cu mama, când eram mai mică, la concerte. Mai merg și acum cu ea , atunci când simte că mai are nevoie de un concediu și de o pauză de la serviciu, însă, în general, ne îndreptăm, fiecare din noi trei, spre partea sa de responsabilitate și de viață, ca să fie bine atunci când ne adunăm pe acasă, în final. Am mare noroc de libertatea pe care mi-au oferit-o, pentru că o viață de ”artist”, mereu pe drumuri, nu este ușor de înțeles și acceptat.
FOTO: Facebook
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
