Cel mai bun absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București provine din Botoșani. Anul acesta și-a terminat studiile superioare ca șefă de promoție cu nota 10:00.
Este vorba de Diana Tatiana Pleșca, fiica Simonei și a lui Iuri Pleșca. Tânăra a învățat la Colegiul Național Mihai Eminescu, unde a luat bacalaureatul cu 9,88, clasându-se pe locul 5 în tot județul. Apoi și-a îndreptat pașii spre domeniul juridic, făcându-l foarte bucuros pe bunicul său, nimeni altul decât fostul consilier județean Eugen Nițură.
”Sunt foarte mândru cu nepoata. Este de excepție, a avut 10 pe linie în toată facultatea. Și mama ei a fost premiantă și olimpică”, ne-a mărturisit Eugen Nițură, actual președinte al PRM Botoșani.
Mama proaspetei absolvente este inginer horticultor și este director general la o societate comercială, iar tatăl, Iuri Pleșca, este inginer agronom, fiind acționar la o firmă care lucrează circa 1.000 de hectare de teren.
”Mă simt emoționată deoarece în această sală sunt oameni care au fost mereu în culise, dar a căror importanță este incontestabilă, oameni care ne iubesc necondiționat și care au fost alături de noi în orice situație, atunci când ne-a fost greu, oameni care au făcut sacrificii de care nu vom ști niciodată. Acești oameni sunt părinții noștri cărora le mulțumim pentru tot efortul făcut”, a spus Diana Tatiana Pleșca, la cursul festiv, moment în care din sală s-au auzit ropote de aplauze.
Diana Tatiana Pleșca își dorește să devină magistrat. (S.B.)
VEZI VIDEO LA 35:30
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024