Trei români au murit, iar alţi patru au fost grav răniţi, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un camion pe o autostradă din apropierea oraşului Novy-Chevrieres din Franţa, relatează presa franceză. Accidentul a avut loc pe 1 iunie și printre victime se regăsește și două botoșănence.
Tânăra se afla într-un automobil alături de soț, fiica lor, de băiatul partenerului de viață provenit din prima căsătorie și de alți cunoscuți.
Mașina le-a fost lovită violent de un camion, iar în urma impactului mama și cei doi copii și-au pierdut viața.
Tatăl, dar și ceilalți trei răniți, au fost internați în orașul francez Reims.
Evenimentul rutier a avut loc în departamentul Ardennes din Hexagon și s-a produs în jurul orei locale 06.15 (ora României, 07.15) pe autostrada A34, în apropierea localităţii Novy-Chevrieres, au informat pompierii, potrivit site-ului Bfmtv.com
Autorităţile franceze au mai informat că cei patru răniţi, care se află în stare gravă, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Universitar din Reims.
Potrivit investigaţiei preliminare, autoturismul în care se aflau a fost lovit de un camion.
Şoferul camionului, care are răni uşoare, a fost transportat la spitalul din Charleville-Mézières.
Ambasada României la Paris a anunţat în ziua producerii accidentului că este pregătită să acorde asistenţă consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor şi a certificatelor de deces.
Astfel, înmormântarea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024