Botoşăneanca care a trecut prin chinuri groaznice joi, 13 iunie 2013 de sărbătoarea Înălţării Domnului după ce a fost stropită cu diluant de concubinul ei şi apoi incendiată se află în afara oricărui pericol. Singurele semne că a fost victima unui act de extremă cruzime din partea celuia căruia i-a dăruit inima sa vor fi cicatricile rămase în urma arsurilor şi amintirea momentelor de groază prin care a trecut.
Alina Căliman, în vârstă de 28 de ani, de loc din localitatea Româneşti avea o relaţie sentimentală cu
Mihai Cristinel Nechita din Bobuleşti, oraşul Ştefăneşti, cu patru ani mai mare decât ea. Lucrurile au degenerat însă când din gelozie, bărbatul a recurs la un gest extrem stropind-o cu diluant şi dându-i foc. Alina Căliman a fost transportată la spital unde, timp de două zile a fost internată pe secţia reanimare. Din fericire starea sa nu a fost una extrem de gravă, flăcările reuşind să-i provoace arsuri pe 25% din suprafaţa corpului, ea fiind pansată de la trunchi în sus.
Cum pericolul a fost îndepărtat, medicii din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati au decis transferarea ei pe secţia de chirurgie plastică reparatorie unde va rămâne internată până când se va recupera în totalitate. Iubitul ei cel mai probabil nu va mai avea ocazia să-i facă scene de gelozie pe viitor, procurorii cerând instanţei de judecată emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
CITEŞTE:
Încă o botoşăneancă incendiată din dragoste