Este un exemplu de demnitate, generozitate, un model de luptătoare într-o societate a învinșilor. Este nevăzătoare, dar asta nu a făcut-o niciodată să renunțe la visul ei.
Claudia Țilia a absolvit Psihologia la Cluj, acolo unde urmează și un master în Psihologie Judiciară, fiind în același timp și studentă la Filozofie. De șapte ani, sărbătorește într-un mod inedit Ziua României: scrie o poezie patriotică.
”La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni! Această zi poate fi pentru fiecare un prilej de a ne gândi la propria identitate națională și la felul în care ne raportăm la ea. Pentru mine e o zi plină de energie benefică, întâmplări neașteptate și sens”, este mesajul transmis de Claudia Țilia de Ziua României.
Începând din anul 2014, pe 1 Decembrie, Claudia Țilia scrie un poem dedicat României. Asta a făcut și în acest an, după cum ea însăși recunoaște, chiar dacă poezia nu a mai fost pentru ea o preocupare constantă.
”Mă pregătesc cu emoție pentru ziua de întâi decembrie, singura zi din an în care mai creez poezie. Dacă înainte scriam constant, acum ce mi-a rămas e această zi în care îmi amintesc și reînvii conglomeratul unic de trăiri pe care doar prin creația lirică îl pot accesa. Acum șapte ani pe întâi decembrie am scris prima poezie patriotică pentru că în acea perioadă scriam frecvent poezie și am simțit că vreau să scriu pentru patrie de Ziua României. În anul următor mi-am amintit abia seara că am scris o poezie cu un an în urmă și mi-am zis că ar fi păcat să nu scriu și acum una. În cel de-al treilea an mi-a venit spontan în minte prima strofă a poeziei în timp ce făceam altceva și fiind entuziasmată, am continuat să scriu poezia. Abia începând cu al patrulea an mi-am asumat conștient și ferm angajamentul să scriu în fiecare an de întâi decembrie o poezie patriotică”,
Claudia Țilia
Claudia și-a respectat propriul angajament și, pe 1 Decembrie 2021, a scris și cel de-al șaptelea poem dedicat Zilei României:
Sus inima
1.12.2021
Un stat numit bufon al Europei
De nobile deprinderi saturat.
Sistemul de valori l-a inversat
Tot exersând mimarea Europei.
SUS INIMA!
Nimic nu s-a-ntâmplat.
Un stat vrăjit de-a libertății strălucire
Ce zbenguindu-se printre tenebre și lumini
Își caută în soare rădăcini,
Tainic visând încă la nemurire.
SUS INIMA!
E loc și de străini.
Un stat cu înclinări paradoxale
Cum altu-n Europa nu mai este
Se-nalță grandios pe culmi celeste
Și prăbușindu-se în hăuri abisale,
SUS INIMA!
Rămâne ca-n poveste.
Prin abis sau pe culmi de-i dat să treacă,
Deși în toate schingiuit și penetrat,
El stă nesimțitor și neschimbat,
La toate câte vin și câte pleacă.
SUS INIMA!
Totuși a încercat.
Cu-ntreaga Europă să se-mbrace.
Dar greu i s-a părut deoarece
În Europa state sunt cu zecile
Și-n sine cum pe toate să le-mpace?
SUS INIMA!
Să le împaci de ce?
S-a-mpodobit din fiecare doar cu ce,
Provoacă, strălucește și complace.
Nimic nu spune și nimic nu tace.
Sunt numai roluri statice.
SUS INIMA!
Nici n-ar avea de ce.
Să spună sau să tacă-n van orice.
Și-o sete ne răzbește ființa toată
Adâncul mistuind în noi treptat.
Un dor și-o sete de ceva uitat
Ceva ce parcă am trăit odată.
SUS INIMA!
Simțirea a secat.
Fără simțire setea se infirmă
Precum își pierde rostul malul fără râu.
Sau piere libertatea neținută-n frâu
De legea-n care toate se-mbină și se-afirmă.
SUS INIMA!
Se mai vede-un pârâu.
Să nu-l lăsăm zadarnic să sece și pe-acesta
De vis și de trăire și de dor.
Tot ce-i etern și tot ce-i trecător
Să susure în noi adâncul a-l testa.
SUS INIMA!
Ne redresăm ușor.
Claudia a scris, începând din 2014: ”Românie, patrie dragă” (1 decembrie 2014), ”Pierim în linişte, români!” (1 decembrie 2015), ”Deşi... Români” (1 decembrie 2016), ”Ideal de dezrobire” (1 decembrie 2017), ”Noi nu” (1 decembrie 2018), ”Am învățat” (1 decembrie 2019), ”A fi român” (1 decembrie 2020).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024