Bogdan Ionel, botoșăneanul care a omorât-o pe Petronela Mihalachi în data de 25 aprilie 2018, a ieșit din detenție. El a ispășit astfel cinci ani din pedeapsă, cu tot cu arestul preventiv, fiind condamnat la 9 ani de detenție.
A fost probabil una dintre crimele cele mai mediatizate de la Botoșani, prin prisma faptului că atât agresorul, adică Bogdan Ionel cât și victima, Petronela Mihalachi, erau minori.
El avea pe atunci 16 ani, fiind elev al Școlii de Cooperație, ea învăța la Colegiul Economic. În ziua de 25 aprilie 2018 și-au dat întâlnire în pădurea de la Pacea, pentru o ședință foto.
Acolo, Bogdan Ionel a ucis-o pe Petronela Mihalachi cu 32 de lovituri de cuțit, după care a părăsit zona. Nici astăzi nu se cunoaște cu exactitate motivul pentru care a recurs la această faptă săvârșită cu o cruzime aparte. Și având în vedere că procesul nu a fost unul public, fiind implicați minori, adevărul rămâne în dosarele de la instanță.
A fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, câteva luni mai târziu. În 30 mai 2019 a fost condamnat de Tribunalul Botoșani la o pedeapsă de 14 ani de închisoare. Avocatul său a făcut recurs, iar Curtea de Apel Suceava i-a redus pedeapsa la 9 ani de închisoare, pe data de 4 decembrie 2019.
Mai mult, magistrații au decis ca familiei victimei să îi revină suma de 210.500 de lei, din care 10.500 daune materiale și diferența de 200.000 de lei sub formă de daune morale. Bani care probabil nu au fost plătiți, având în vedere că Bogdan Ionel provenea dintr-o familie monoparentală și fără un confort financiar deosebit.
Anul acesta, în martie, judecătorii au decis eliberarea lui Bogdan Ionel din Penitenciarul Educativ Tichilești unde și-a ispășit jumătate din pedeapsă.
Instanța a admis propunerea comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii educative de internare într-un centru de detenție.
”Dispune liberarea persoanei internate Ionel Bogdan din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe durata de 9 ani, aplicată prin sentinţa penala nr. 80/30.05.2019 a Tribunalului Botoşani, definitivă la data 04.12. 2019 prin decizia penală nr. 1105/04.12.2019 a Curţii de Apel Suceava, dacă nu este arestat în altă cauză sau sub puterea altui mandat”,
Se arată în sentința instanței de judecată
Bogdan Ionel care în prezent are 21 de ani trebuie să respecte o serie de obligații, cea mai importantă fiind cea în care să nu se apropie sau să comunice în vreun fel cu membri din familia Petronelei Mihalachi.
De asemenea, el trebuie să se prezinte la Serviciu de Probațiune, la datele fixate de această structură a Tribunalului. Dacă nu va respecta obligațiile impuse prin hotărârea instanței, judecătorii pot dispune executarea restului rămas din pedeapsă.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile