Alexandru Pătrășcanu, tânărul din BMW care a spart cu bâta luneta unui Renault Clio, a fost adus în cătușe duminică la amiază, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
A intrat în jurul orei 13:00 și a ieșit pe la 14:00, fără să facă vreun comentariu asupra celor întâmplate.
Polițiștii botoșăneni au propus arestarea sa, iar procurorul de caz a hotărât să instituie măsura controlului judiciar.
În decizia sa, procurorul Nicoleta Arpinte a ținut cont de faptul că tânărul de 18 ani nu are antecedente penale și că pentru două dintre cele trei acuzații, distrugere și lovire, avocatul șoferului se află într-un stadiu avansat de înțelegere cu victimele.
Astfel, ar rămâne doar tulburarea liniștii și ordinii publice, pentru care Codul Penal prevede o sancțiune maximă de doi ani de închisoare, ori arestul se instituie, de obicei, la infracțiuni în cazul cărora pedeapsa este de minim cinci ani.
”Nu are voie să iasă din comună și trebuie să se prezinte la Poliție ori de câte ori este chemat. Nu are voie să contacteze celelalte persoane implicate”,
procuror Nicoleta Arpinte, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
A contat și faptul că victimele nu aveau nici o urmă de violență.
Alexandru Pătrășcanu va fi însă liber abia duminică seară deoarece atunci îi expiră cele 24 de ore de reținere hotărâte de polițiști.
Urmare a aplicării măsurii de control judiciar, nu va putea să plece din comuna Corni întrucât domiciliază în satul Balta Arsă arondat acestei comune.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024