Botoșăneanul care s-a calificat în showul de la ProTV a părăsit emisiunea în faza semifinalelor.
Botoșăneanul nu a adunat voturile necesare pentru a merge mai departe însă chiar și așa a învățat extrem de multe din această experiență.
„Săptămâna asta pentru mine a fost una în care practic nu știu exact ce s-a întâmplat, am încercat să țin pasul, am fost foarte indecis cu anumite detalii pentru că nu reau să ajung doar să fiu aici pe scenă, vreau să ajung dincolo de ecrane. Pentru mine este o experiență care mă poate ajuta să mă dezvolt personal, să-mi dezvolt gândirea, modul de a proceda în viață și de a alege lucrurile pe care vreau să le fac”,
Vărvăruc Ionuț Marian / Analogic Mind
Înainte de a se decide să meargă la acest concurs, Ionuț spune că a făcut un pariu cu el însuși pentru a-și demonstra că poate să facă și lucruri care să fie apreciate de alții. Și mai ales, să nu cadă în depresie.
„În momentul în care am venit la preselecții, am încercat să scap de acl gând pe care mi l-am imprimat în minte: eu nu sunt în stare, eu nu pot să fac, o să râdă lumea de mine și o să mă critice pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce mi s-a întâmplat în viața asta”,
Vărvăruc Ionuț Marian / Analogic Mind
Varvaruc Marian Ionut este din Botosani, acolo s-a nascut 1993. In Romania nu are un job stabil. La 18 ani a plecat in Torino, cu mama. S-a mutat acolo. S-a angajat intr-un magazin de fructe si legume, dupa care a lucrat pe piata. Dupa aproape 3 ani s-a indragostit de o fata din Bucuresti, pe net. S-a mutat in Bucuresti pentru ea. S-a angajat in Bucuresti ca si lucrator comercial. S-a despartit de fata acum 4 luni si s-a intors acasa la Botosani, apoi la Torino. Aseara, inainte de preselectie, a venit din Torino, a venit special pentru Romanii au talent.
Acum o luna a aplicat pentru RGT pentru ca s-a gandit ca asta e solutia sa nu cada in depresie. Compune texte , poezii in mare parte, despre noptile din copilarie cand nu putea sa doarma. Pentru noptile nedormite s-a tratat cu muzica, alcool si scrisul. Talentul nu e mostenire, e doar viata din tara asta care te duce catre o anumita directie daca esti mai sensibil. Putine persoane l-au auzit recitand textile scrise de el (prieteni, familie). Nu a mai aparut in fata unui public, nici la TV, a fost insa DJ timp de 2 ani in Botosani (judet). Atuurile lui- a vazut multe, a avut o viata ft agitate, stie sa vada dincolo de prezenta unei anumite personae). E genul de persoana care incearca de toate, e in cautare de lucruri noi. Are un logo creat de el, il poarte si pe tricou -“Analogic Mind”. Spune ca strainatatea l-a invatat sa socializeze, sa zambeasca, ceea ce Romania nu a facut.
(Sursa – ProTV)
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
COD GALBEN de ceață anunțat pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Fără munte și fără mare, Botoșaniul a scos capul în lume prin oamenii de cultură pe care i-a dat
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Măsuri pentru atragerea tinerilor specialiști din sănătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Valeriu Iftime: Votați oamenii care au un plan real de dezvoltare a Botoșaniului!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024