Este unic la nivelul județului din cauza coloraturii politice. Și este tânăr, la început de carieră însă puțini l-au ajutat să crească.
George Popescu a câștigat primăria din comuna Sulița în anul 2020. Este singurul primar din județ care a fost ales pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP).
Așadar nu PNL sau PSD, partidele care se află în coaliția de guvernare, cu lideri care au direcționat fonduri către proprii primari.
În cazul partidelor mici, primarii nu prea au ocazii să fie introduși în birouri de miniștri sau măcar secretari de stat, pentru aprobarea de noi proiecte.
George Popescu, primar comuna Sulița.
„Eu astăzi de-abia zâmbesc pentru că patru ani am îndurat. Atunci când întâlnești un județ în care din 78 de UAT-uri, 80% sunt conduse de primari de o anumită culoare politică sau când întâlnești o comună din care din 2.500 de voturi, 2.100 de voturi sunt obținute de un primar, atunci avem o problemă. Nu mai avem opoziție și îmi e greu să cred că în acele comune 2.100 de oameni sunt mulțumiți de primarul lor. Aș vrea și eu să ajung acolo, vă zic sincer, în al doilea mandat mi-aș dori ca din 1.550 de votanți, 1.500 să mă voteze pe mine și atunci nu mai urc pe scenă niciodată. Dar nu se va întâmpla asta, mereu vor fi nemulțumiți”
Și astfel pe holurile ministerelor de la București a ajuns și primarul venit din nordul țării, tocmai de la Sulița. Care, recunoaște că nu de puține ori a simțit gustul penibilului.
George Popescu, primar comuna Sulița.
„Vreau să știți că fiind în momentul acesta singurul primar de altă culoare politică decât roșu sau galben, am îndurat. Am îndurat patru ani, mergând la ședință și doar făcând prezența pentru că nu m-a luat nimeni niciodată în considerare, luptându-mă pentru proiectele mele singur, mergând la București singur, nedus de mânuță prin niciun minister, bătând la 10 uși până să ajung unde am nevoie, simțindu-mă penibil de multe ori”
În 2020 George Popescu a fost votat de 385 de oameni din comuna Sulița și a câștigat alegerile cu 26,3%. Candidatul PNL, Costinel Ciubotaru a pierdut cu 21,65% fiind votat de 317 persoane.
George Popescu este președintele PMP Botoșani și la alegerile din iunie 2024 candidează din partea Alianței Dreapta Unită (ADU).
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024