Una dintre surprizele cursei din PSD Botoșani pentru obținerea sprijinului partidului în vederea desemnării candidaților la Parlament o constituie Cosmin Andrei.
Viceprimarul care tocmai și-a dublat mandatul în vara acestui an și-a depus CV-ul și scrisoarea de intenție în penultima zi în care o mai putea face. Acesta susține că unul dintre cei care l-au determinat să intre în competiția internă este însuși președintele partidului.
”Mi-am depus candidatura pentru un post de deputat, la scrutinul din 11 decembrie, încurajat de declarațiile dlui președinte Dragnea, care asigură tinerii că vor primi sprijin pentru ocuparea funcțiilor de parlamentar. Activitatea politică, precum și acumularea experienței administrative, îmi întăresc convingerea că am o șansă viabilă în competiția internă care se va desfășura în mod transparent și democratic”,
Cosmin Andrei, vicepreședinte PSD Botoșani.
Lista finală pentru alegerile parlamentare va fi stabilită de Biroul Permanent Județean și Comitetul Județean Executiv, însă, așa cum am mai arătat, noua conducere a filialei refuză nu doar să facă publice datele la care vor avea loc ședințele, ci și numele candidaților, lucru fără precedent în ultimii 20 de ani pentru social-democrații botoșăneni.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024