Un grup format din 12 persoane, mici comercianți din Piața Centrală a orașului a cerut o audiență miercuri dimineață, la conducerea Primăriei.
S-au adresat viceprimarului Cosmin Andrei care printre atribuțiunile de serviciu răspunde și de societatea Urban Serv, cea care printre altele gestionează și piețele din municipiu.
Au auzit că vor fi organizate licitații pentru amplasarea unor chioșcuri, pe una dintre lateralele Halei de Carne, dinspre Pietonalul Transilvaniei. Acest lucru ar duce la eliminarea unor tarabe, afectați fiind în jur de 15 mici comercianți.
„Avem fiecare închiriată câte o masă acolo. Anul trecut s-a făcut un chioșc fără să știm nimic. Și ne-am trezit fără vreo trei, patru mese care s-au scos. Anul acesta se aude că va fi aceeași problemă. Un chioșc care se va pune, în zona florilor. Și obligat o să iasă iar câteva mese de acolo. De la Urban Serv ni se spune că vor rămâne mesele acolo, pe care noi le-am plătit toată iarna chiar dacă nu le-am folosit”,
a povestit unul dintre comercianți
Viceprimarul Cosmin Andrei susține că este la curent cu faptul că există acest risc al reconfigurării Pieței Centrale, prin amplasarea mai multor chioșcuri, acolo unde micii comercianți își vând marfa de ani de zile.
„Plătesc aceste tarabe și în sezonul rece, chiar dacă nu le folosesc, tocmai pentru a avea o continuitate și li se pare incorect ca să fie o modificare acolo, a amplasamentelor. Își văd interesele afectate, le-am dat dreptate și sunt de acord cu punctul dlor de vedere și le-am promis că îi susțin în acest demers pentru a păstra configurația care este astăzi în Piața Centrală, în zona intrării de pe Pietonalul Transilvaniei”,
Cosmin Andrei, viceprimarul Cosmin Andrei
Edilul s-a deplasat în trecut în piață unde a discutat cu piețarii și drept urmare le-a promis sprijin în problema actuală: „Le voi transmite foarte ferm să înceteze cu acest demers și să lase situația existentă”, a fost promisiunea viceprimarului cu precizarea că va avea o discuție cu conducerea Urban Serv.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024