Un nou târg se va deschide la Botoșani, astfel încât botoșănenii nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte județe pentru a cumpăra produse sănătoase.
Începând cu data de 2 martie 2018, pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani se va desfășura la fiecare sfârșit de săptămână Târgul de Weekend Produs în Botoșani.
Târgul este organizat de Direcția Agricolă Botoșani în parteneriat cu Primăria Botoșani.
„Consumatorii sunt așteptați să deguste și să cumpere produse autentice din Botoșani. De fapt acesta este scopul acestui târg, promovarea produselor din Botoșani. Am restrâns arealul produselor pentru a fi doar produse din Botoșani. Am venit în întâmpinarea consumatorilor pentru că știu că foarte mulți din Botoșani mergeau la Iași, Suceava. Și iată că o să-l avem și la Botoșani weekend de weekend.”,
Cristian Delibaș, director Direcția Agricolă
Acesta speră ca târgul să aibă continuitate și în 2019. Astfel, consumatorii botoșăneni vor putea să cumpere produse agroalimentare de la producătorii locali, iar deocamdată și-au anunțat prezența un număr de 10 producători.
Totodată, în cadrul târgului se pregătesc și surprize.
„Ca o surpriză la această deschidere vom atesta patru noi produse din lapte pentru comercializare. Pe lângă acele 25 de produse vom mai avea încă 4. Botoșaniul se menținem în topul național al produselor tradiționale,
Cristian Delibaș, director Direcția Agricolă
Deschiderea oficială a târgului va avea loc pe 2 martie 2018, ora 12:00, pe Pietonalul Unirii.
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024