Problema nu este numai la Botoșani, ci în toată țara. Partea bună este că, până la acest moment, reprezentanții Spitalului Județean Mavromati susțin că nu s-au confruntat cu urgențe majore. Un scenariu negativ ar însemna ca la Unitatea de Primiri Urgențe să ajungă o persoană care să aibă nevoie de vaccin antitetanos iar medicii să nu-l aibă pe stoc.
Iar vina nu ar fi în nici un caz la Spitalul de la Botoșani care, după numeroase adrese care au circulat într-un singur sens, nu are nici până la acest moment acest vaccin.
”Legat de vaccinul antitetanic și antirabic am vorbit cu personalul de la achiziții, nu am primit nici răspuns din partea ministerului, se fac în continuare adrese către minister, în acest moment nu avem vaccin antitetanic, mai avem vaccin antirabic până la sfârșitul lunii”, a declarat Ștefan Bercea, medic în cadrul Spitalului Județean de Urgență.
Ministerul Sănătății a cerut totuși un necesar pentru județul Botoșani, în urmă cu vreo două săptămâni de zile. I s-a răspuns că ar fi nevoie de un număr de aproximativ 2.900 de doze de vaccin antirabic și antitetanos.
Și de această dată, problema este una cu tipic românesc.
”Înainte România producea mai multe tipuri de vaccin prin Institutul Cantacuzino. După desființare tot vaccinul se importă. În acest moment ministerul nu a ajuns la o înțelegere cu furnizorul de vaccin asupra prețului de distribuție. Furnizorul are vaccin în depozit dar refuză să accepte prețul ministerului”, a mai arătat medicul Ștefan Bercea.
Mai exact ministerul a stabilit cel mai mic preț din Uniunea Europeană, adică 7 lei per doză, în timp ce, furnizorul cere nici mai mult, nici mai puțin decât 25 de lei pentru un singur flacon.
Potrivit revistelor medicale, vaccinul antitetanos se administreaza, de obicei in urgenta (la camera de garda), pentru a preveni o infectie foarte grava cu o bacterie numita Clostridium tetanii, germene care se gaseste in pamant sub forma de spori.
Boala este foarte grava si poarta numele de tetanos. Tetanosul se manifesta prin contractura puternica a intregii musculaturi avand urmari grave precum rupturile musculare, fracturile osoase, un facies caracteristic numit risus sardonicus si, in cele mai grave cazuri, oprirea respiratiei (prin paralizia muschilor respiratori) si moarte.
Vaccinul se recomanda mai ales in cazul plagilor cu risc tetanigen: cele adanci, cu margini anfractuoase (neregulate), contaminate cu pamant. Daca plaga este minora si curata, vaccinul se administreaza daca persoana nu a mai primit cel putin 3 doze mai inainte sau nu a primit nicio doza in ultimii 10 ani. Daca plaga este mai grava ( adica prezinta un risc tetanigen mai ridicat) atunci persoana afectata primeste vaccin daca nu a mai primit cel putin 3 doze mai inainte sau nu a primit nicio doza in ultimii 5 ani.
CITEȘTE: Stocul de vaccin antirabic EPUIZAT în mai multe judeţe din ţară: Doar la Botoșani se găsesc câteva doze
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024