Vineri la amiază a avut loc deschiderea Târgului de Crăciun pe Pietonalul Unirii, acțiune la care au luat parte oficialități și producători.
Botoșănenii pot cumpăra produse tradiționale pentru sărbătorile de iarnă, de la tot felul de brânzeturi, preparate din carne până la cozonaci de 12 kilograme.
La deschiderea oficială a evenimentului au fost prezenți prefectul Alexandru Colbu, primarul Cătălin Flutur, consilieri PNL, dar și angajați ai Direcției Agricole Județene. Per ansamblu însă prezența a fost redusă, poate și din cauza vremii destul de rece.
După ce s-au salutat cu producătorii și au degustat produsele, oficialitățile au adresat câteva cuvinte.
Pentru prima dată la un astfel de eveniment în calitate de prefect a fost Alexandru Colbu. A mulțumit pentru invitație și le-a promis producătorilor că va cumpăra din bunătățile expuse.
„Felicitări tuturor producătorilor care s-au implicat în acest eveniment, aveți produse gustoase, mi-a făcut plăcere să le gust, voi fi cumpărător astăzi, nu am cum să ratez produsele dvs. Felicitări încă o dată, să ducem tradiția produselor din Botoșani mai departe, să bucurăm locuitorii municipiului Botoșani și ai județului cu produsele noastre”,
Alexandru Colbu, prefectul județului Botoșani.
Primarul Cătălin Flutur a susținut faptul că astfel de acțiuni în care sunt promovate produsele tradiționale sunt benefice Botoșaniului.
„Această perioadă să fie fructuoasă pentru dvs., mă adresez în primul rând celor care expun aici, celor care sunt într-o asociație. Mulțumesc Direcției Agricole, prin dl director Delibaș pentru că a fost foarte insistent în ultima perioadă, în sensul bun, pentru ca a transforma Pietonalul Unirii și pentru acest gen de acțiuni care sunt importante pentru noi”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.
Producătorii au primit din partea directorului Direcției Agricole Județene (DAJ) câte o diplomă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024