Anul trecut politicienii urbei și ai județului aproape s-au călcat în picioare la deschiderea Târgului Liceelor și Meseriilor organizat la Botoșani. Era campanie electorală atunci.
În 2017, acest eveniment s-a bucurat de prezența mai ales a celor pentru care a fost organizat și anume sute de copii de clasa a VIII-a din județ sau din municipiu care au venit să vadă oferta școlară a unităților de tip liceal, tehnic sau profesional.
Primarul nu a fost, prefectul nici el, președintele județului nici atât.
De fapt Primăria municipiului reședință de județ nu a fost reprezentată de cineva la Târgul Liceelor ce s-a deschis vineri, de la ora 12:00 în sala de sport a Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi.
Din partea Consiliului Județean a fost prezent vicepreședintele Liviu Toma, iar de la Prefectură, Daniela Beclea, care este subprefect.
Evenimentul este organizat an de an de către Inspectoratul Școlar Județean, instituție care s-a regăsit în ton cu celelalte la capitolul prezență la deschidere, inspectorul școlar general, aflat în concediu medical, fiind reprezentat de adjunctul Paula Gavriluță.
Dincolo de aceste aspecte, evenimentul care se va desfășura și în cursul dimineții de sâmbătă s-a bucurat de succes în rândul sutelor de elevi care au tranzitat sala de sport.
Liceele, prin liceeni de valoare cu care se mândresc la acest moment și-au expus oferta educațională pentru viitorii elevi care vor învăța de anul viitor în învățământul preuniversitar.
Evenimentul a fost deschis de corul Liceului Pedagogic care a cântat Imnul Național al României și Oda Bucuriei și a avut mai multe momente artistice pe parcurs.
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024