Printre festivalurile pe care majoritatea USL din Consiliul Judeţean a decis să le finanţeze din bani publici se înscrie şi „Târgul Judeţean Agro-Zoo” de la Popăuţi. Dacă în anii trecuţi acesta era organizat din sponsorizări, după ce a ajuns preşedinte la CJ Florin Ţurcanu l-a transformat într-unul făcut pe banii contribuabililor.
"Asta cu târgul, într-adevăr, are o altă conotaţie"
Astfel, la rectificarea aprobată vineri de plenul CJ s-a hotărât alocarea a 100.000 de lei pentru această manifestare. Nu sunt însă singurii bani de la buget repartizaţi festivalului de la Popăuţi. Prin parteneriatul încheiat cu CJ, Primăria Răchiţi se obligă la rândul ei să contribuie cu 5.000 de lei. Direcţionarea unei asemenea sume către o manifestare iniţiată de PNL şi Florin Ţurcanu a stârnit criticile unor consilieri PDL şi PP-DD.
„Asta cu târgul, într-adevăr, are o altă conotaţie, dar ne uităm şi la celelalte trei proiecte de hotărâre. Nu spunem ce comune primesc şi sperăm să primească toate comunele care vor solicita ajutorul CJ”, afirmat c
onsilierul judeţean Cătălin Flutur.
"Nimeni n-o să sponsorizeze fără o obligaţie asumată”
Preşedintele CJ Botoşani numai a dat de înţeles că nu îşi va face propagandă electorală, anunţând participarea a peste 15.000 de oameni.
„Este un târg de interes judeţean, nu vom face acolo altceva decât vom prezenta ceea ce producem noi la nivelul judeţului Botoşani. Vom avea participanţi de la Bucureşti, vom avea televiziuni care vor transmite în direct (…). Cred că e mai bine să alocăm bani la vedere decât să încercăm să rezolvăm alte lucruri prin sponsorizări cu obligaţii asumate pentru că nimeni n-o să sponsorizeze fără o obligaţie asumată”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Cu cele 18 voturi ale consilierilor USL proiectul a fost adoptat.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu, scos din sărite de Flutur la CJ : N-am făcut nimic, n-am promovat nimic – VIDEO
CITEŞTE ŞI:
Tata, fratele, oile, porcii şi măgarii lui Ţurcanu la vizita lui Crin - FOTOGALERIE